Aikido (Calea Armoniei)

Aikido este, dupa parerea mea, singura arta martiala japoneza care poate fi considerata interna.

Este fondata de catre Morihei Ueshiba (1883-1969). Acesta studiaza in tinerete mai multe arte martiale, indeosebi mai multe scoli de jiu-jitsu, dar si kendo, lupta cu sulita sau cu baioneta si chiar sumo. Totusi, nu este multumit de diferitele stiluri pe care le practica, ca atare fiind destul de inconsecvent.

La maturitate il intilneste pe Sokaku Takeda (1859-1943), un maestru de Daito-ryu jiu-jutsu, un stil ce continea, spre deosebire de alte scoli de jiu-jitsu, un numar destul de mare de tehnici ce pot fi considerate interne, aiki-no-jutsu. Impresionat de acesta ii devine elev si studiaza sub indrumarea acestuia o perioada indelungata, incepind cu 1915. Dupa 7 ani, in 1922 este recunoscut de catre Sokaku Takeda ca profesor de Daito-ryu jiu-jutsu, chiar devenind pentru o vreme asistentul acestuia.

Drept urmare, la inceputul activitatii sale ca profesor de arte martiale, Ueshiba va numi ceea ce va preda aiki-jiu-jutsu, in cadrul scolii Daito-ryu jiu-jutsu si sub patronajul lui Sokaku Takeda. Tehnicile predate de el in acea perioada sint mult mai dure comparativ cu ce va preda ulterior. Elevii sai din acea perioada, inainte de al doilea razboi mondial, au transmis mai departe o varianta mai dura, mai violenta a artei sale.

Inainte de al doilea razboi mondial, Ueshiba face mai multa calatorii in China ocupata de catre japonezi, de asemenea intre 1920-1921 ia parte la incercarea esuata de creare a unei colonii in Manciuria de catre secta religioasa Omoto-kyo, al carei membru era si Ueshiba.

Izbucneste apoi razboiul chino-japonez, prin invadarea de catre japonezi a Manciuriei in 1931. Urmeaza apoi al doilea razboi mondial, in care Japonia va fi implicata la nivel global. Pe timpul razboiului, Ueshiba va mai efectua citeva calatorii in partea Chinei ocupata de catre japonezi.

Probabil cu ocazia sederilor sale in China ia contact cu artele martiale interne chinezesti, si indeosebi cu Tai Ji Quan si Ba Gua Zhang. Imi bazez aceste afirmatii pe faptul ca tehnici ale acestor doua stiluri interna chinezesti pot fi recunoscute cu usurinta in Aikido ( am practicat atit Taijiquan si Bagua Zhang cit si Aikido).

Nu se stie nimic despre felul acestui contact, ba mai mult Ueshiba nu a mentionat niciodata acest lucru, nerecunoasterea acestui fapt putind avea drept cauza atit orgoliul lui Ueshiba, dar si resentimentele dintre japonezi si chinezi datorate razboiului.

Poate din toate aceste motive, poate din altele, Ueshiba nu a declarat niciodata cum a studiat arte martiale interne chinezesti. (Mai existasera cazuri, chiar in timpul razboiului si al ocupatiei japoneze, un maestru de arte martiale interne chinez, Wang Xiang Zai il accepta ca elev pe japonezul Kenichi Sawai, care ii va preda mai departe arta in Japonia sub numele Tai Ki Ken). Nu se cunoaste insa modul in care Ueshiba a fost influentat de artele martiale interne chinezesti, dar este clar ca elemente din acestea se regasesc azi in Aikido.

Dupa razboi, chiar si stilul practicat de Ueshiba devine mai pasnic, mai putin dur fata de ce predase inainte de razboi, loviturile (atemi) dispar complet, stilul devine mult mai rotund, mai armonios, este folosita mai mult energia adversarului impotriva acestuia insusi. Aceasta se datoreaza probabil atit curentului pacifist si non-violent de dupa razboi din Japonia, dar si influentei artelor martiale interne chinezesti.

In aceasta perioada, Ueshiba rupe relatiile cu Sokaku Takeda si cu Daito-ryu jiu-jitsu, numindu-si stilul pe care il preda mai intii Ueshiba-ryu (declarind deci clar ca este stilul sau propriu, personal si nu al lui Takeda), apoi Aiki-budo iar in final Aikido, denumire care s-a pastrat pina astazi si care inseamna Calea Armoniei Ki-ului. Ueshiba nu a primit niciodata titlul de maestru sau de profesor plin (in gradul maxim) in Takeda Daito-ryu de la Sokaku Takeda, ci doar pe cel de profesor sau instructor, cauza fiind desigur aceasta separare.

Astazi, stilul e predat mai departe de numerosi elevi ai sai, fiecare desigur in maniera sa personala. Se pot distinge totusi doua sub-stiluri, aiki-jiu-jutsu practicat inainte de razboi, un pic mai dur, si aikido cel de dupa razboi, mai moale si mai pasnic.

Totusi, consider ca din pacate aikido sufera astazi de o oarecare scadere a eficientei in lupta, pe care o atribui pierderii sau diminuarii importantei partii interne (influentei artelor martiale interne chinezesti), fara de care tehnicile nu mai sint la fel de eficiente ca in varianta mai dura, aiki-jiu-jutsu, cu atemi.

Voi mentiona la sfirsit Hap Ki Do, pe care o consider o varianta coreeana de Ai Ki Do ( practic reprezinta pronuntia coreeana a caracterelor chinezesti cu care se scrie termenul japonez Ai Ki Do). Originea acestui stil este incerta si destul de disputata, fiind infiintat de un grup de maestri de arte martiale coreeni.

Unul dintre acestia isi revendica descendenta ca elev direct al lui Sokaku Takeda, desi nu are nici o dovada clara in acest sens si nici nu este recunoscut ca atare de catre descendentii acestei linii Takeda. Este insa cel putin curios ca un elev direct al lui Sokaku Takeda sa nu foloseasca numele de Takeda Ryu sau de Daito Ryu, ci sa ii popularizeze stilul acestuia sub numele de Hap(Ai) Ki Do folosit de catre Morihei Ueshiba catre sfirsitul carierei sale, cind se desprinsese deja demult de Takeda Ryu.

O alta varianta, mult mai plauzibila, pune originea acestui stil pe seama participarii unor maestrii de arte martiale coreene la cursuri de Ai Ki Do tinute de catre elevi ai lui Ueshiba ( cel mai probabil in Statele Unite ale Americii ). Acestia vor combina Ai Ki Do cu arte martiale coreene, creand astfel Hap Ki Do.