Aikido (Calea Armoniei)

Aikido este, dupa parerea mea, singura arta martiala japoneza care poate fi considerata interna.

Este fondata de catre Morihei Ueshiba (1883-1969). Acesta studiaza in tinerete mai multe arte martiale, indeosebi mai multe scoli de jiu-jitsu, dar si kendo, lupta cu sulita sau cu baioneta si chiar sumo. Totusi, nu este multumit de diferitele stiluri pe care le practica, ca atare fiind destul de inconsecvent.

La maturitate il intilneste pe Sokaku Takeda (1859-1943), un maestru de Daito-ryu jiu-jutsu, un stil ce continea, spre deosebire de alte scoli de jiu-jitsu, un numar destul de mare de tehnici ce pot fi considerate interne, aiki-no-jutsu. Impresionat de acesta ii devine elev si studiaza sub indrumarea acestuia o perioada indelungata, incepind cu 1915. Dupa 7 ani, in 1922 este recunoscut de catre Sokaku Takeda ca profesor de Daito-ryu jiu-jutsu, chiar devenind pentru o vreme asistentul acestuia.

Drept urmare, la inceputul activitatii sale ca profesor de arte martiale, Ueshiba va numi ceea ce va preda aiki-jiu-jutsu, in cadrul scolii Daito-ryu jiu-jutsu si sub patronajul lui Sokaku Takeda. Tehnicile predate de el in acea perioada sint mult mai dure comparativ cu ce va preda ulterior. Elevii sai din acea perioada, inainte de al doilea razboi mondial, au transmis mai departe o varianta mai dura, mai violenta a artei sale.

Inainte de al doilea razboi mondial, Ueshiba face mai multa calatorii in China ocupata de catre japonezi, de asemenea intre 1920-1921 ia parte la incercarea esuata de creare a unei colonii in Manciuria de catre secta religioasa Omoto-kyo, al carei membru era si Ueshiba.

Izbucneste apoi razboiul chino-japonez, prin invadarea de catre japonezi a Manciuriei in 1931. Urmeaza apoi al doilea razboi mondial, in care Japonia va fi implicata la nivel global. Pe timpul razboiului, Ueshiba va mai efectua citeva calatorii in partea Chinei ocupata de catre japonezi.

Probabil cu ocazia sederilor sale in China ia contact cu artele martiale interne chinezesti, si indeosebi cu Tai Ji Quan si Ba Gua Zhang. Imi bazez aceste afirmatii pe faptul ca tehnici ale acestor doua stiluri interna chinezesti pot fi recunoscute cu usurinta in Aikido ( am practicat atit Taijiquan si Bagua Zhang cit si Aikido).

Nu se stie nimic despre felul acestui contact, ba mai mult Ueshiba nu a mentionat niciodata acest lucru, nerecunoasterea acestui fapt putind avea drept cauza atit orgoliul lui Ueshiba, dar si resentimentele dintre japonezi si chinezi datorate razboiului.

Poate din toate aceste motive, poate din altele, Ueshiba nu a declarat niciodata cum a studiat arte martiale interne chinezesti. (Mai existasera cazuri, chiar in timpul razboiului si al ocupatiei japoneze, un maestru de arte martiale interne chinez, Wang Xiang Zai il accepta ca elev pe japonezul Kenichi Sawai, care ii va preda mai departe arta in Japonia sub numele Tai Ki Ken). Nu se cunoaste insa modul in care Ueshiba a fost influentat de artele martiale interne chinezesti, dar este clar ca elemente din acestea se regasesc azi in Aikido.

Dupa razboi, chiar si stilul practicat de Ueshiba devine mai pasnic, mai putin dur fata de ce predase inainte de razboi, loviturile (atemi) dispar complet, stilul devine mult mai rotund, mai armonios, este folosita mai mult energia adversarului impotriva acestuia insusi. Aceasta se datoreaza probabil atit curentului pacifist si non-violent de dupa razboi din Japonia, dar si influentei artelor martiale interne chinezesti.

In aceasta perioada, Ueshiba rupe relatiile cu Sokaku Takeda si cu Daito-ryu jiu-jitsu, numindu-si stilul pe care il preda mai intii Ueshiba-ryu (declarind deci clar ca este stilul sau propriu, personal si nu al lui Takeda), apoi Aiki-budo iar in final Aikido, denumire care s-a pastrat pina astazi si care inseamna Calea Armoniei Ki-ului. Ueshiba nu a primit niciodata titlul de maestru sau de profesor plin (in gradul maxim) in Takeda Daito-ryu de la Sokaku Takeda, ci doar pe cel de profesor sau instructor, cauza fiind desigur aceasta separare.

Astazi, stilul e predat mai departe de numerosi elevi ai sai, fiecare desigur in maniera sa personala. Se pot distinge totusi doua sub-stiluri, aiki-jiu-jutsu practicat inainte de razboi, un pic mai dur, si aikido cel de dupa razboi, mai moale si mai pasnic.

Totusi, consider ca din pacate aikido sufera astazi de o oarecare scadere a eficientei in lupta, pe care o atribui pierderii sau diminuarii importantei partii interne (influentei artelor martiale interne chinezesti), fara de care tehnicile nu mai sint la fel de eficiente ca in varianta mai dura, aiki-jiu-jutsu, cu atemi.

Voi mentiona la sfirsit Hap Ki Do, pe care o consider o varianta coreeana de Ai Ki Do ( practic reprezinta pronuntia coreeana a caracterelor chinezesti cu care se scrie termenul japonez Ai Ki Do). Originea acestui stil este incerta si destul de disputata, fiind infiintat de un grup de maestri de arte martiale coreeni.

Unul dintre acestia isi revendica descendenta ca elev direct al lui Sokaku Takeda, desi nu are nici o dovada clara in acest sens si nici nu este recunoscut ca atare de catre descendentii acestei linii Takeda. Este insa cel putin curios ca un elev direct al lui Sokaku Takeda sa nu foloseasca numele de Takeda Ryu sau de Daito Ryu, ci sa ii popularizeze stilul acestuia sub numele de Hap(Ai) Ki Do folosit de catre Morihei Ueshiba catre sfirsitul carierei sale, cind se desprinsese deja demult de Takeda Ryu.

O alta varianta, mult mai plauzibila, pune originea acestui stil pe seama participarii unor maestrii de arte martiale coreene la cursuri de Ai Ki Do tinute de catre elevi ai lui Ueshiba ( cel mai probabil in Statele Unite ale Americii ). Acestia vor combina Ai Ki Do cu arte martiale coreene, creand astfel Hap Ki Do.

Ba Gua Zhang (Palma celor 8 Trigrame)

Ba Gua Zhang ( in traducere Palma celor Opt Trigrame, in romaneste se pronunta fonetic “ pa cua”) Este o arta martiala interna relativ recenta, mult mai noua decit Taijiquan sau Xing Yi Quan, de aceea si originea ei e bine cunoscuta, comparatie cu celelalte doua.

Il are ca intemeietor pe maestrul Dong Hai Quan (1813-1882), care practica initial stiluri externe precum Ba Fan Quan, Xing Men Quan, etc. (ce tin tot de manastirea Shaolin ca origine, dar se raspindisera deja in regiunea invecinata manastirii la populatia laica), devenind un luptator renumit. Calatoreste mult timp , de fapt e un fel de “hoinar - ratacitor” pentru o mare perioada a vietii sale, avind ocazia sa ia probabil contact cu multe alte martiale practicate in acea vreme in China. Dupa destul de mult timp, combina aceste stiluri externe invatate in tinerete cu elemente de arte martiale interne (luate probabil tot din Tajiquan si Xing Yi Quan - de unde altundeva?) si creaza un nou stil intern, pe care il va denumi initial Zhuan Zhang si abia mult mai tirziu Ba Gua Zhang sau Bagua Zhang( Palma celor Opt Trigrame). Si in acea vreme metoda de a crea un stil nou din mai multe stiluri vechi era foarte raspindita, ca si in ziua de azi.

De asemenea, se considera ca mersul in cerc practicat de catre calugarii budisti pentru dezmortirea articulatiilor dupa meditatia Chan a avut de asemeni o influenta in crearea Ba Gua Zhang, dind nastere “mersului in cerc” (desi desigur ca nu exista nici o dovada certa pentru aceasta).

Va preda Bagua Zhang mai multor elevi, unii dintre acestia (elevii din ultima perioada, cei mai importanti) fiind deja maestri consacrati in alte arte martiale externe diferite, pe care le vor combina cu stilul intern invatat de la Dong Hai Quan, astfel ca inca de la prima transmitere Ba Gua Zhang se va separa in mai multe stiluri diferite intre ele. Practic elevii sai sint cei care transmit Ba Gua Zhang de astazi, din pacate varianta originala a maestrului se pierde si nu reuseste sa supravietuiasca.

Printre elevii sai cei mai importanti se numara Yin Fu, Cheng Ting Hua, Liang Zhen Pu, Jiang Rong Qiao, Ma Weiqi ce au dat nastere principalelor stiluri de Bagua Zhang de astazi: Yin, Cheng, Liang, Jiang, Ma. Diferenta mare intre stilurile predate de catre elevii sai a ridicat intrebarea daca nu cumva maestrul le-a predat acestora un stil incomplet (doar tehnici disparate) sau daca le-a predat in mod diferit fiecaruia.

Asocierea cu sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame si structurarea stilului bazata pe aceasta este pur formala si este facuta foarte tirziu de catre Dong Hai Quan (dupa cum sustin chiar elevii sai directi), probabil din dorinta de a da stilului sau un nume cit mai sonor si o eventuala incarcatura filozofica. Initial stilul creat il numise Zhuan Zhang, care poate avea mai multe sensuri, cele mai acceptabile fiind Intoarcerea Palmei sau Perforarea cu Palma. Nu exista o legatura foarte strinsa sau foarte profunda intre aceasta arta martiala interna si sistemul filozofic respectiv.

Pentru a intelege asta trebuie sa realizati ca in China de atunci (in care stiintele exacte nici nu existau) sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame reprezenta un fel de culme a cunoasterii, si doar un carturar foarte invatat si foarte erudit putea sa inteleaga sau sa aiba acces la invataturile profunde ale acestui sistem. Insa Dong Hai Quan (cu tot respectul) nu era decit un foarte bun luptator de arte martiale, deci accesul sau era superficial si limitat (este cam aceeasi diferenta care ar fi astazi intre un savant in fizica atomica si un boxer profesionist).

Cel mai probabil coincidenta intre numarul de tehnici pe care le-a pus la punct (opt palme) si numarul de trigrame (tot opt) a stat la baza acestei asocieri, precum si dorinta sa de a da un caracter cit mai elevat, ezoteric sau filozofic stilului sau.

Daca intilniti persoane care vorbesc despre implicatiile ezoterice sau filozofice adinci ale acestui stil , puteti fi siguri ca nu stiu ce inseamna Ba Gua Zhang.

Definitia artelor martiale (Ce sunt artele martiale?)

Artele martiale reprezinta de fapt un termen pretentios pentru tehnici de lupta. Martial vine de la zeul razboiului, Marte la vechii romani, iar arta de la ideea unei tehnici de lupta dusa la perfectiune pina ajunge o arta. Cam asta ar fi o definitie foarte simpla.

In sensul cel mai raspindit, termenul este folosit pentru a denumi tehnici de lupta fara arme sau cu arme albe de origine orientala - Extremul Orient ca sa fiu mai precis. Personal nu sint de acord cu aceasta utilizare. Exista si arte martiale europene, ba chiar in momentul actual acestea domina lumea! Consider ca tehnicile moderne de lupta - de origine europeana (armele de foc, avionul, tancul, submarinul, racheta) reprezinta de fapt cea mai eficienta si cea mai raspindita arta martiala din lume - dovada ca fiecare tara din lume o practica in mod organizat prin armata proprie. Mai mult, exista si tehnici de lupta europene si fara arme sau cu arme albe, unele dintre ele mult mai vechi decit cele orientale. Boxul sau luptele greco-romane sint probabil unele dintre cele mai vechi arte martiale fara arme din lume, practicate inca din antichitate si pina astazi.

E drept ca multe arte martiale europene care nu se bazau pe folosirea armelor de foc au fost nevoite sa se transforme in sporturi pentru a putea supravietui, capatind un caracter mai mult sportiv decit martial, dar acelasi lucru se observa astazi si la artele martiale asiatice.

Acest fenomen a aparut mai tirziu pentru artele martiale asiatice, deoarece acestea au inceput sa aiba de suferit datorita armelor de foc mult mai tirziu, abia de la sfirsitul secolului 19 sau inceputul secolului 20, majoritatea tarilor asiatice incepind sa dispuna de arme de foc moderne destul de tirziu, cam de la sfirsitul secolului 19.

Clasificarea artelor martiale se poate face dupa foarte multe criterii, rezultind un numar mare de categorii.Una dintre clasificari imparte artele martiale in arte martiale traditionale si arte martiale moderne. Artele martiale traditionale sint cele care respecta caracterul vechi, traditional, martial, al unor tehnici, tinind cont ca in urma cu 100-200 de ani aceste arte martiale erau folosite inca pentru lupta. Artele martiale moderne pun accentul mai mult pe latura de sport, de competitie, de filosofie sau de sanatate, pentru ca in ziua de azi armele moderne sint folosite pentru lupta!

O alta clasificare imparte artele martiale in arte martiale externe si interne. Majoritatea artelor martiale sint externe, adica se bazeaza mai mult pe forta si viteza practicantului. Artele martiale interne se bazeaza in schimb mai mult pe relaxarea corpului si dezvoltarea energiei interne, folosind cit mai mult posibil forta sau energia adversarului. Am folosit termenul de "mai mult" deoarece nu este vorba de o delimitare foarte stricta, putind exista tehnici interne si intr-o arta martiala externa. Artele martiale interne chinezesti sint de regula grupate sub denumirea generica de Nei Jia Quan , in traducere directa familia sau grupul stilurilor interne de box.