5 lucruri care nu ti se spun la seminariile sau cursurile de weekend sau de o saptamina de Tai Ji sau de Qi Gong (sau de altceva)

1. Noi stim ca tu nu poti sa inveti mare lucru in citeva zile, dar tu poate nu stii, iar noi avem nevoie de banii tai, ca avem rate la case, masini.
2. De fapt ar trebui sa practici in fiecare zi ca sa ai ceva rezultate, dar stai linistit ca nici noi nu facem asta, ba chiar si pentru seminariile astea a trebuit sa ne pregatim inainte.
3. Timpul fiind atit de scurt, nu putem raspunde la toate intrebarile, ceea ce e foarte bine, pentru ca oricum nu stiam sa raspundem. De unde oare le-or veni intrebarile astea?
4. Miscarea asta e asa cum zic eu pentru ca asa zic eu si gata, nu conteaza ca asa o tehnica nu e posibila in realitate, de fapt nici nu este o tehnica, este o mantra care are efect garantat in planul astral, acolo unde e mai important.
5. Daca nu ai ramas cu prea multe dupa acest curs (de fapt nici nu aveai cum) si doresti sa aprofundezi, te asteptam la seminarul urmator, ca nu scapam de ratele alea prea curind (nemernicii aia de bancheri!).

Aikido (Calea Armoniei)

Aikido este, dupa parerea mea, singura arta martiala japoneza care poate fi considerata interna.

Este fondata de catre Morihei Ueshiba (1883-1969). Acesta studiaza in tinerete mai multe arte martiale, indeosebi mai multe scoli de jiu-jitsu, dar si kendo, lupta cu sulita sau cu baioneta si chiar sumo. Totusi, nu este multumit de diferitele stiluri pe care le practica, ca atare fiind destul de inconsecvent.

La maturitate il intilneste pe Sokaku Takeda (1859-1943), un maestru de Daito-ryu jiu-jutsu, un stil ce continea, spre deosebire de alte scoli de jiu-jitsu, un numar destul de mare de tehnici ce pot fi considerate interne, aiki-no-jutsu. Impresionat de acesta ii devine elev si studiaza sub indrumarea acestuia o perioada indelungata, incepind cu 1915. Dupa 7 ani, in 1922 este recunoscut de catre Sokaku Takeda ca profesor de Daito-ryu jiu-jutsu, chiar devenind pentru o vreme asistentul acestuia.

Drept urmare, la inceputul activitatii sale ca profesor de arte martiale, Ueshiba va numi ceea ce va preda aiki-jiu-jutsu, in cadrul scolii Daito-ryu jiu-jutsu si sub patronajul lui Sokaku Takeda. Tehnicile predate de el in acea perioada sint mult mai dure comparativ cu ce va preda ulterior. Elevii sai din acea perioada, inainte de al doilea razboi mondial, au transmis mai departe o varianta mai dura, mai violenta a artei sale.

Inainte de al doilea razboi mondial, Ueshiba face mai multa calatorii in China ocupata de catre japonezi, de asemenea intre 1920-1921 ia parte la incercarea esuata de creare a unei colonii in Manciuria de catre secta religioasa Omoto-kyo, al carei membru era si Ueshiba.

Izbucneste apoi razboiul chino-japonez, prin invadarea de catre japonezi a Manciuriei in 1931. Urmeaza apoi al doilea razboi mondial, in care Japonia va fi implicata la nivel global. Pe timpul razboiului, Ueshiba va mai efectua citeva calatorii in partea Chinei ocupata de catre japonezi.

Probabil cu ocazia sederilor sale in China ia contact cu artele martiale interne chinezesti, si indeosebi cu Tai Ji Quan si Ba Gua Zhang. Imi bazez aceste afirmatii pe faptul ca tehnici ale acestor doua stiluri interna chinezesti pot fi recunoscute cu usurinta in Aikido ( am practicat atit Taijiquan si Bagua Zhang cit si Aikido).

Nu se stie nimic despre felul acestui contact, ba mai mult Ueshiba nu a mentionat niciodata acest lucru, nerecunoasterea acestui fapt putind avea drept cauza atit orgoliul lui Ueshiba, dar si resentimentele dintre japonezi si chinezi datorate razboiului.

Poate din toate aceste motive, poate din altele, Ueshiba nu a declarat niciodata cum a studiat arte martiale interne chinezesti. (Mai existasera cazuri, chiar in timpul razboiului si al ocupatiei japoneze, un maestru de arte martiale interne chinez, Wang Xiang Zai il accepta ca elev pe japonezul Kenichi Sawai, care ii va preda mai departe arta in Japonia sub numele Tai Ki Ken). Nu se cunoaste insa modul in care Ueshiba a fost influentat de artele martiale interne chinezesti, dar este clar ca elemente din acestea se regasesc azi in Aikido.

Dupa razboi, chiar si stilul practicat de Ueshiba devine mai pasnic, mai putin dur fata de ce predase inainte de razboi, loviturile (atemi) dispar complet, stilul devine mult mai rotund, mai armonios, este folosita mai mult energia adversarului impotriva acestuia insusi. Aceasta se datoreaza probabil atit curentului pacifist si non-violent de dupa razboi din Japonia, dar si influentei artelor martiale interne chinezesti.

In aceasta perioada, Ueshiba rupe relatiile cu Sokaku Takeda si cu Daito-ryu jiu-jitsu, numindu-si stilul pe care il preda mai intii Ueshiba-ryu (declarind deci clar ca este stilul sau propriu, personal si nu al lui Takeda), apoi Aiki-budo iar in final Aikido, denumire care s-a pastrat pina astazi si care inseamna Calea Armoniei Ki-ului. Ueshiba nu a primit niciodata titlul de maestru sau de profesor plin (in gradul maxim) in Takeda Daito-ryu de la Sokaku Takeda, ci doar pe cel de profesor sau instructor, cauza fiind desigur aceasta separare.

Astazi, stilul e predat mai departe de numerosi elevi ai sai, fiecare desigur in maniera sa personala. Se pot distinge totusi doua sub-stiluri, aiki-jiu-jutsu practicat inainte de razboi, un pic mai dur, si aikido cel de dupa razboi, mai moale si mai pasnic.

Totusi, consider ca din pacate aikido sufera astazi de o oarecare scadere a eficientei in lupta, pe care o atribui pierderii sau diminuarii importantei partii interne (influentei artelor martiale interne chinezesti), fara de care tehnicile nu mai sint la fel de eficiente ca in varianta mai dura, aiki-jiu-jutsu, cu atemi.

Voi mentiona la sfirsit Hap Ki Do, pe care o consider o varianta coreeana de Ai Ki Do ( practic reprezinta pronuntia coreeana a caracterelor chinezesti cu care se scrie termenul japonez Ai Ki Do). Originea acestui stil este incerta si destul de disputata, fiind infiintat de un grup de maestri de arte martiale coreeni.

Unul dintre acestia isi revendica descendenta ca elev direct al lui Sokaku Takeda, desi nu are nici o dovada clara in acest sens si nici nu este recunoscut ca atare de catre descendentii acestei linii Takeda. Este insa cel putin curios ca un elev direct al lui Sokaku Takeda sa nu foloseasca numele de Takeda Ryu sau de Daito Ryu, ci sa ii popularizeze stilul acestuia sub numele de Hap(Ai) Ki Do folosit de catre Morihei Ueshiba catre sfirsitul carierei sale, cind se desprinsese deja demult de Takeda Ryu.

O alta varianta, mult mai plauzibila, pune originea acestui stil pe seama participarii unor maestrii de arte martiale coreene la cursuri de Ai Ki Do tinute de catre elevi ai lui Ueshiba ( cel mai probabil in Statele Unite ale Americii ). Acestia vor combina Ai Ki Do cu arte martiale coreene, creand astfel Hap Ki Do.

Yi Quan (Boxul Intentiei)

Yi Quan este un arta martiala interna care apare foarte tirziu si are o raspindire destul de mica. Este in esenta tot o recombinare a principalelor arte martiale interne existente pina atunci, Tai Ji Quan, Xing Yi Quan si Ba Gua Zhang.

Wang Xiang Zai (1885-1964) este originar din provincia chinezeasca nordica Hebei. Studiaza initial Xing Yi Quan cu Guo Yun Shen, un maestru renumit in acest stil, ajungind sa stapineasca foarte bine stilul.

Apoi calatoreste o vreme prin intreaga tara, studiind vreme diferite arte martiale cu diversi maestri, in special Fujian He sau Bai He Quan (Boxul Cocorului Alb sau Boxul Cocorului din provincia Fujian) sau Ba Gua Zhang sau alte scoli de Xing Yi Quan ori Tai Ji Quan.

Se stabileste in final la Beijing ( fosta capitala imperiala a Chinei) unde cam de prin 1925-1926 incepe sa puna bazele propriului sau sistem de arte martiale, pe care il numeste Yi Quan, Boxul Intentiei, de fapt o prescurtare a numelui de Xing Yi Quan, care se poate traduce atit prin Boxul Forma Intentie, cit si prin Boxul Corp Intentie (in ideea ca intreg corpul participa la miscare).

Deci prin insasi alegerea numelui se spune clar ca Wang Xiang Zai considera Yi sau Intentia ca avind rolul cel mai important, iar Xing sau Forma externa ori Corpul avind doar rol secundar, ajutator.

In sistemul creat de el, tehnicile de Xing Yi Quan invatate in tinerete sint combinate cu tehnici de Bai He Quan , de Tai Ji Quan, de Ba Gua Zhang si de Qi Gong, creind acest Box al Intentiei.

Yi Quan este considerat astazi in general un stil de sine-statator, desi unii profesori de arte martiale interne (mai ales din vechea generatie) il considera doar o varianta noua sau un nou sub-stil de Xing Yi Quan, in care accentul se pune pe Intentie (Yi). Pentru cei mai multi maestri de Xing Yi din vechea generatie, nivelul inalt atins de Wang Xiang Zai, se datoreaza norocului de a fi fost elevul lui Guo Yun Shen, si nu stilului nou creat de el, pe care multi il considera doar o varianta de Xing Yi Quan.

Tirziu, dupa 1940, unul dintre elevii sai numeste acest stil Da Cheng Quan sau in traducere libera Boxul Marii(Supremei) Realizari sau Impliniri, in ideea ca prin practicarea acestuia se pot obtine lucruri deosebite. Aceasta denumire oarecum pompoasa a prins totusi, Yi Quan fiind cunoscut astazi si sub acest nume.

Insa numele dat de fondatorul stilului ramine Yi Quan, un nume prin care acesta a vrut sa arate ca Intentia sau Yi are rolul cel mai important in Xing Yi Quan si in scoala sa.

Wang Xiang Zai a avut o atitudine foarte deschisa, sustinind ca practicarea Yi Quan are efecte benefice pentru oricine, predind oricui fara discriminare, inclusiv bolnavilor, pentru care considra ca are efecte terapeutice.

A predat in timpul celui de-al doilea razboi mondial inclusiv japonezilor (trecind peste faptul ca acestia reprezentau inamicul si fortele de ocupatie), acceptind ca elev pe japonezul Kenichi Sawai, care dupa ce va studia o perioada cu Wang Xiang Zai, se va intoarce dupa razboi acasa in Japonia unde isi va deschide propria scoala pe care o numeste Taikiken, in traducere libera Boxul Energiei Supreme, si in care va adauga si elemente de arte martiale japoneze. Deci Sawai nu agreeaza nici numele de Xing Yi Quan nici cel de Yi Quan folosit de profesorul sau, ci prefera sa dea alt nume scolii sale.

E greu de spus daca Tai Ki Ken trebuie considerat doar o varianta “japoneza” de Xing Yi Quan sau de Yi Quan, ori reprezinta o arta martiala noua, datorita amestecului cu elemente de arte martiale japoneze. Oricum, are o raspindire si mai mica decit Yi Quan.

Ba Gua Zhang (Palma celor 8 Trigrame)

Ba Gua Zhang ( in traducere Palma celor Opt Trigrame, in romaneste se pronunta fonetic “ pa cua”) Este o arta martiala interna relativ recenta, mult mai noua decit Taijiquan sau Xing Yi Quan, de aceea si originea ei e bine cunoscuta, comparatie cu celelalte doua.

Il are ca intemeietor pe maestrul Dong Hai Quan (1813-1882), care practica initial stiluri externe precum Ba Fan Quan, Xing Men Quan, etc. (ce tin tot de manastirea Shaolin ca origine, dar se raspindisera deja in regiunea invecinata manastirii la populatia laica), devenind un luptator renumit. Calatoreste mult timp , de fapt e un fel de “hoinar - ratacitor” pentru o mare perioada a vietii sale, avind ocazia sa ia probabil contact cu multe alte martiale practicate in acea vreme in China. Dupa destul de mult timp, combina aceste stiluri externe invatate in tinerete cu elemente de arte martiale interne (luate probabil tot din Tajiquan si Xing Yi Quan - de unde altundeva?) si creaza un nou stil intern, pe care il va denumi initial Zhuan Zhang si abia mult mai tirziu Ba Gua Zhang sau Bagua Zhang( Palma celor Opt Trigrame). Si in acea vreme metoda de a crea un stil nou din mai multe stiluri vechi era foarte raspindita, ca si in ziua de azi.

De asemenea, se considera ca mersul in cerc practicat de catre calugarii budisti pentru dezmortirea articulatiilor dupa meditatia Chan a avut de asemeni o influenta in crearea Ba Gua Zhang, dind nastere “mersului in cerc” (desi desigur ca nu exista nici o dovada certa pentru aceasta).

Va preda Bagua Zhang mai multor elevi, unii dintre acestia (elevii din ultima perioada, cei mai importanti) fiind deja maestri consacrati in alte arte martiale externe diferite, pe care le vor combina cu stilul intern invatat de la Dong Hai Quan, astfel ca inca de la prima transmitere Ba Gua Zhang se va separa in mai multe stiluri diferite intre ele. Practic elevii sai sint cei care transmit Ba Gua Zhang de astazi, din pacate varianta originala a maestrului se pierde si nu reuseste sa supravietuiasca.

Printre elevii sai cei mai importanti se numara Yin Fu, Cheng Ting Hua, Liang Zhen Pu, Jiang Rong Qiao, Ma Weiqi ce au dat nastere principalelor stiluri de Bagua Zhang de astazi: Yin, Cheng, Liang, Jiang, Ma. Diferenta mare intre stilurile predate de catre elevii sai a ridicat intrebarea daca nu cumva maestrul le-a predat acestora un stil incomplet (doar tehnici disparate) sau daca le-a predat in mod diferit fiecaruia.

Asocierea cu sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame si structurarea stilului bazata pe aceasta este pur formala si este facuta foarte tirziu de catre Dong Hai Quan (dupa cum sustin chiar elevii sai directi), probabil din dorinta de a da stilului sau un nume cit mai sonor si o eventuala incarcatura filozofica. Initial stilul creat il numise Zhuan Zhang, care poate avea mai multe sensuri, cele mai acceptabile fiind Intoarcerea Palmei sau Perforarea cu Palma. Nu exista o legatura foarte strinsa sau foarte profunda intre aceasta arta martiala interna si sistemul filozofic respectiv.

Pentru a intelege asta trebuie sa realizati ca in China de atunci (in care stiintele exacte nici nu existau) sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame reprezenta un fel de culme a cunoasterii, si doar un carturar foarte invatat si foarte erudit putea sa inteleaga sau sa aiba acces la invataturile profunde ale acestui sistem. Insa Dong Hai Quan (cu tot respectul) nu era decit un foarte bun luptator de arte martiale, deci accesul sau era superficial si limitat (este cam aceeasi diferenta care ar fi astazi intre un savant in fizica atomica si un boxer profesionist).

Cel mai probabil coincidenta intre numarul de tehnici pe care le-a pus la punct (opt palme) si numarul de trigrame (tot opt) a stat la baza acestei asocieri, precum si dorinta sa de a da un caracter cit mai elevat, ezoteric sau filozofic stilului sau.

Daca intilniti persoane care vorbesc despre implicatiile ezoterice sau filozofice adinci ale acestui stil , puteti fi siguri ca nu stiu ce inseamna Ba Gua Zhang.

Xing Yi Quan (Boxul Forma-Intentie, Boxul celor 5 Elemente si 12 animale)

Asa cum probabil va asteptati deja, este incerta si originea Xing Yi Quan (Boxul Corp-Intentie, tradus de asemeni si ca Boxul Forma-Intentie, in romaneste se pronunta “hsing i ciuen”) . Este a doua arta martiala interna a carei existenta este documentata istoric, dupa Taijiquan.

Apare ca si Chen Taijiquan intr-o regiune relativ apropiata manastirii Shaolin, de pe muntele Songshan. De fapt acesta manastire este oarecum in centrul regiunii formate de trei provincii chinezesti: Henan, Hebei si Shanxi.

Exista foarte multe speculatii despre aparitia acestui stil, si nici una nu se bazeaza pe dovezi arheologice concrete. Mentionez aici cu titlu informativ pe cea mai fantastica dintre ele: descoperirea intr-un zid a unui manuscris vechi de aproape o mie de ani, prin care s-a transmis stilul. Pentru cei care stiu cit e de greu sa inveti asa ceva dupa o carte (!), aceasta nu e probabil altceva decit o tentativa de a face din Xing Yi Quan cea mai veche arta martiala interna. In realitate, cronologic este atestat istoric abia dupa stilul Chen de Taijiquan, si aproximativ in aceeasi perioada cu Yang Taijiquan, cu care are surprinzator de multe elemente comune, probabil datorita faptului ca ambele au preluat si tehnici din stiluri externe similare, sau poate chiar s-au influentat reciproc, inspirindu-se unul din celalalt (se pare ca era un fenomen “la moda” si pe vremea aceea.)

Una din cele mai plauzibile variante considera ca Xing Yi Quan apare ori dintr-un stil vechi de Shaolin (probabil tot extern), astazi disparut, numit Xin Yi Quan (Boxul Inima-Intentie). Argumentele pentru aceasta ar fi apropierea de manastirea Shaolin, locul de nastere al artelor martiale, sau faptul ca si Chen Taijiquan isi are originea tot aici. In plus, stilurile vechi de Shaolin nu cuprindeau la inceput stilurile imitative ale animalelor, care au fost introduce ulterior, la fel ca si in Xing Yi Quan. In cazul in care aceasta varianta este adevarata, se pune problema daca nu cumva a existat in manastirea Shaolin un stil intern vechi, stramos al stilurilor interne actuale.

O alta varianta este ca apare dintr-un stil extern (sau semi-intern), tot cam din aceeasi regiune, Liu He Ba Fa Quan.Alta varianta ar fi ca fie Xin Yi Quan din Shaolin, fie Liu He Ba Fa Quan este combinat cu elemente de stil intern din Taijiquan (Chen sau Yang), rezultind un nou stil intern.

In general se considera ca locul propriu zis de origine ar fi fost provincia Shanxi, personal consider ca aceasta varianta se datoreaza influentei familiei Dai,o linie majora de descendenta in Xing Yi, si care este originara in aceasta provincie. Parerea mea este insa ca apare in provincial Henan, deoarece stilul din acesta provincie are doar zece forme ale animalelor si are un character mai dur. In plus, in aceeasi provincie se afla si manastirea Shaolin cit si Chenjiagou, locul de aparitie al Taijiquan. Astazi exista cam trei mari stiluri corespunzatoare celor trei provincii: Henan, Hebei si Shanxi.

Marea problema a Xing Yi Quan o reprezinta faptul ca este un stil solicitant fizic si psihic (dupa parerea mea cel mai solicitant dintre toate artele martiale interne) si greu accesibil (nu doar europenilor ci si, dupa cum am constatat, chiar generatiilor tinere de chinezi) Aceasta se datoreaza mai ales faptului ca este singurul stil structurat pe etape, dintre care primele doua, specifice stadiului de incepator (etapa de Zhuang “San ti shi” si etapa de deplasari), sint extrem de solicitante. Daca aceste doua etape nu sint parcurse si invatate corect, nu se poate avansa mai departe. In trecut, in maniera traditionala de predare, un elev petrecea citiva ani doar cu aceste doua etape, fara a invata nici o tehnica propriu-zisa. Acest stadiu de incepator este extrem de frustrant in Xing Yi Quan. Astazi exista asa-zisi maestri care practica un simulacru de Xing Yi Quan tocmai pentru ca nu au mai avut rabdarea necesara sa parcurga aceste etape initiale.

Ca o mentiune speciala, Xing Yi Quan ajunge in Japonia unde este predat sub numele de Tai Ki Ken (citirea japoneza a caracterelor chinezesti Xing Yi Quan), probabil combinat cu tehnici din alte arte martiale japoneze.

Tai Chi Chuan sau Tai Ji Quan

Prima arta martiala interna documentata istoric este Taijiquan (Tai Ji Quan – in romaneste se pronunta “thai gi ciuen”), in traducere Boxul Supremei Perfectiuni sau Boxul Marii Armonii (traducerea ideogramelor chinezesti este adesea interpretabila datorita faptului ca au de obicei mai multe intelesuri, care s-au mai si modificat de-a lungul istoriei).

Unul dintre profesorii mei de Tai Ji Quan, cu descendenta directa de pe linia Yang Lu Chan (fondatorul stilului Yang de Tai Ji Quan), sustinea ca la inceput numele era de fapt Tai Li (sau Liu) Quan, ceea ce se traducea prin Boxul Marii Fluiditati sau Marii Curgeri, si abia apoi s-a modificat in Tai Ji Quan. Oricum acest nume incepe sa fie folosit doar dupa impartirea acestei arte martiale interne in mai multe stiluri, la inceput fiind numit simplu Boxul Familiei Chen sau Chen Jia Quan, ceea ce astazi reprezinta stilul Chen de Taijiquan.

Familia Chen era o familie de nobili chinezi (atestata documentar de la 1600, dar probabil mult mai veche), originari din provincial Shaanxi, Hong Dong, care isi muta feuda in Chenjiagou de astazi (Satul Familiei Chen), Wen, provincia Henan. Oarecum importanta la inceput pe plan local, va decade ulterior datorita conflictelor interne din China (s-a aliat cu partea care a pierdut), raminind faimoasa doar pentru crearea Tai Ji Quan.

Nu se cunoaste data exacta a aparitiei sale si nici maestrul care l-a intemeiat, toate variantele vehiculate fiind (subliniez) pure speculatii. Nu se stie daca este prima arta martiala aparuta, daca a avut ca stramos un alt stil intern mai vechi care s-a pierdut intre timp, ori daca a avut la baza un stil extern modificat dupa principii interne. Exista mai multe variante in aceasta privinta, dar nici una nu are dovezi certe, fiind mai mult presupuneri sau speculatii. Multe variante sustin ca un calugar ratacitor sau pelerin ar fi invatat un nobil din familia Chen acest stil, dar fara ca sa existe bineinteles nici o dovada in acest sens.

Prima dovada clara istorica a existentei unor arte martiale in familia Chen este sistematizarea de catre Chen Wangting (1600-1680, a 9-a generatie a familiei) a tehnicilor de lupta practicate in cadrul familiei in 7 forme sau diviziuni. Acesta este primul maestru de arte martiale din familie a carui prezenta este atestata istoric. Nu se stie insa exact ce cuprindeau acestea, daca erau tehnici de tip intern sau extern, sau daca semanau a Taijiquan. Oricum, ca orice familie de nobili din jurul anului 1600, erau toti obligati sa cunoasca lupta cu arme albe, calaria, probabil si tehnici de lupta fara arme (fara a avea desigur toti un nivel ridicat).

Chenjiagou este situat aproape de Manastirea Shaolin de pe muntele Songshan, considerata de multi locul de nastere al artelor martiale din China. Distanta intre ele este foarte mica, dupa parerea mea putind fi strabatuta calare intr-o singura zi in acea vreme. Mai mult, in manastire se practica un stil extern de box numit Boxul Tunului (Pao Quan), destul de asemanator cu forma veche de Chen, al doilea daolu, numit chiar asemanator, Pao Chui. Aceasta asemanare ma face sa cred ca una din sursele ce au dus la aparitia Taijiquan este chiar Shaolin Quan. Parerea mea este ca acest stil extern de Shaolin ajunge sa fie invatat si inglobat de un membru al familiei si, impreuna cu alte tehnici de lupta existente deja in familie, sa fie transformat intr-un stil intern, cunoscut astazi ca Taijiquan. Asta ar explica oarecum si “mitul calugarului care preda unui membru al familiei”.

Primul maestru de Taijiquan atestat istoric cert este abia Chen Chang Xing (1771-1853), a 14-a generatie a familiei, deci relativ tirziu. Acesta este primul despre care se poate spune ca practica o arta martiala interna. Aceasta era numita desigur Boxul Familiei Chen, neexistind alte forme de Taijiquan pina atunci. Astazi, varianta practicata de acesta este cunoscuta drept Chen Lao Jia sau stilul vechi de Chen. El este cel care imparte tehnicile de lupta cu mina goala in 2 daolu sau forme, forma lunga si forma scurta –numita si Pao Chui (dar probabil cel care a “inventat” efectiv Taijiquan se afla undeva inaintea lui).

Totusi, istoria Tajiquan incepe de la Chen Chang Xing, pentru ca este primul maestru de Taijiquan atestat istoric, si pentru ca din acest moment incepe impartirea in mai multe stiluri, care vor ajunge sa fie cunoscute sub numele generic de Taijiquan. Ca maestru de arte martiale din familia Chen accepta ca elev un strain fara nici o legatura cu familia, pe Yang Lu Chan, care va fonda stilul Yang de Taiji. Pina la Chen Chang Xing, Boxul Familie Chen se preda, dupa cum spune si numele, familiei Chen. Trebuia deci ori sa fii ori membru de familie, ori sa ai legaturi cu aceasta. Acest lucru era normal pentru acea perioada. Era o familie nobila, iar meseria armelor era rezervata in epoca feudala doar nobililor. In multe tari din lume in acea vreme taranii nu aveau voie sa poarte sau sa detina arme. Asta a facut ca transmiterea si raspindirea acestei arte martiale sa fie initial locala si restrinsa.

Yang Lu Chan (1799-1872), numit si Yang Fu Kui , ajunge in familia Chen, fiind vindut ca servitor de catre tatal sau pentru un anumit numar de ani (o practica obisnuita in China in trecut). Era de origine umila, iar pozitia lui in cadrul familiei era foarte joasa, asemanator unui serv sau iobag (un servitor obisnuit era platit pentru serviciile lui si putea parasi slujba cind dorea). Perioada petrecuta de el in famila Chen nu este foarte bine documentata istoric.

Se spune ca in timp ce isi facea treburile, era foarte atent la lectiile de arte martiale predate in curtea casei, reusind sa invete pe furis si sa se antreneze apoi in ascuns noaptea. Cu toate acestea, reuseste sa ajunga la un nivel apreciabil in practica. La un moment dat, secretul sau este descoperit, iar Chen Chang Xin, uimit de nivelul sau avansat atins de unul singur, il accepta pina la urma ca elev. Primirea sa ca elev a fost cu atit mai remarcabila cu cit Yang Lu Chan nu numai ca nu era un membru al familiei, dar nu era nici nobil si avea o pozitie sociala umila. Cu timpul devine unul dintre cei mai buni elevi, probabil chiar cel mai bun din generatia sa de virsta.

Despartirea sa de familia Chen are loc probabil ca urmare a terminarii numarului de ani pe care trebuia sa-i slujeasca. Ajunge in Beijing, capitala imperiala, unde in timp devine renumit in artele martiale. Apoi este angajat ca unul dintre instructorii Garzii Imperiale Manciuriene in Orasul Interzis, palatul imperial. Ar fi interesant de stiut relatia lui in acest moment cu famila Chen, a caror pozitie sociala ajunge sa o depaseasca, datorita artelor martiale invatate de la ei. Din pacate, aceasta este necunoscuta.

Extrem de interesant este faptul ca in momentul in care ajunge sa predea arte martiale, Yang Lu Chan preda “altceva” decit Boxul Familiei Chen. Ceea ce preda el, cunoscut azi drept stilul Yang de Taijiquan, desi are la baza stilul Chen de Taijiquan, este amestecat cu tehnici si elemente preluate din alte arte martiale, ajungind in final sa fie un stil nou de Taijiquan, foarte diferit de acesta. Se recunosc printre ele tehnici asemanatoare celor de Faziquan si Xingyi. Unii contemporani ai sai din Beijing sustineau ca exista o diferenta mare intre maniera foarte dura in care lupta si cea foarte lejera in care preda. Diferenta intre stilurile Chen si Yang este mult mai mare decit cea dintre stilul Yang si cele doua stiluri Wu (care au aparut amindoua din stilul Yang), atit de mare incit mie imi pare a fi fost intentionata. S-au facut iarasi multe speculatii asupra cauzei acestui fapt, sustinindu-se ca motivul a fost acela de a face un stil mai accesibil publicului larg, care sa nu necesite o forma fizica prea buna. Aceasta mi se pare o ciudatenie, avind in vedere ca printre elevii sai se aflau soldatii Garzii Imperiale Manciuriene.

Parerea mea personala este ca motivul au fost neintelegerile pe care e posibil sa le fi avut cu familia Chen, care probabil nu i-a permis sa predea stilul Chen (care se transmitea numai in familie in acea perioada). Daca familia Chen i-ar fi dat permisiunea sa predea Boxul Familiei Chen (deoarece el era probabil cel mai bun din generatia de virsta sa) ar fi insemnat ca el ar fi fost practic urmatorul maestru-succesor pe linia stilului Chen, care ar fi parasit astfel familia. Faptul ca nu era membru al familiei si nici nobil (ci de conditie umila) a contat probabil foarte mult, mai mult decit nivelul sau de maiestrie.

Spre deosebire de familia Chen, Yang Lu Chan accepta elevi fara nici o deosebire, unul dintre elevii sai cei mai buni fiind Wu Quan You, un manciurian din Garda Imperiala Manciuriana, care va fonda stilul Wu manciurian de Taijiquan. Alt elev al sau va fi Wu Yu Xiang, ce va raspindi al doilea stil Wu (numit si Wu Hao). Aceste doua stiluri Wu sint destul de apropiate de stilul Yang de la care au plecat.
Mai tirziu, Sun Lu Tang (1861-1932) va fonda stilul Sun. Acesta este un stil nou de Taijiquan, diferit de precedentele, si asta datorita faptului ca Sun Lu Tang era deja un meastru renumit de Xing Yi Quan si Ba Gua Zhang inainte de a invata Taiji. Astfel, acesta combina Taijiquan-ul deja existent cu Xing Yi Quan si Ba Gua Zhang, obtinind un stil nou de Taijiquan.

Acestea 5 sint cele mai importante stiluri de Taijiquan. Mai exista insa si alte stiluri mai putin raspindite, dintre care cel mai important este Zhao Bao. Dintre cele 5 stiluri mari de Taijiquan, cele mai raspindite sint Yang, Wu (manciurian) si Chen.

In esenta exista 3 mari linii in Taijiquan:
1. linia stilurilor Chen (vechi, nou si mic) impreuna cu stilurile mai mici inrudite cu ele (Zhao Bao, Hu Lei);
2. linia stilului Yang si cele doua stiluri Wu inrudite cu acestea;
3. linia stilului Sun.

Stil extern sau intern? (arte martiale externe sau interne?)

Cum sa alegi intre un stil extern sau unul intern? Fiecare are particularitatile lui, avantajele si dezavantajele proprii, asa ca se potrivesc mai bine unor categorii diferite de persoane.

Avantajele stilurilor externe:

Stilurile externe sint mai simple si mai directe, progresul este destul de rapid iar tehnicile nu sint foarte complicate. Asta face ca intr-o perioada relativ scurta, de citiva ani, practicantul sa ajunga la un nivel acceptabil. De obicei, majoritatea practicantilor de la noi din tara "se tin" de arte martiale doar vreo citiva ani, de obicei in timpul liceului sau al facultatii. Asa incit dupa doar citiva ani de antrenamente, practicantul va fi in stare sa se apere impotriva unor atacuri obisnuite, stilurile externe fiind mai indicate pentru. autoaparare. Sint accesibile si copiilor, deoarece nu necesita o capacitate de intelegere foarte mare. In general o importanta destul de mare o are viteza, forta si mobilitatea practicantului, ceea ce presupune ca acesta sa aiba o conditie fizica buna.

Dezavantajele stilurilor externe:

Ca si la majoritatea sporturilor, performantele incep sa scada odata cu inaintarea in virsta. Mai mult, exista tehnici care nu se mai pot executa dupa o anumita virsta. Din cauza ca necesita o conditie fizica buna, nu pot fi practicate de oameni bolnavi sau cu probleme de sanatate, ci sint indicate pentru oamenii tineri si vigurosi. Tot din aceeasi cauza, un practicant mai puternic sau mai tinar va fi intotdeauna avantajat in fata unuia mai slab sau mai virstnic intr-o lupta pe stil extern. Un alt dezavantaj este ca uzeaza corpul. Aceasta mai ales la stilurile ce presupun caderi (judo, jujitsu, aikido, lupte, etc.) sau in cele de contact (full contact, box, muai thai, etc.). In tinerete corpul este suficient de suplu, mobil si rezistent pentru a face fata traumelor provocate de caderi sau lovituri, asa ca efectul acestor caderi sau lovituri se va resimti abia peste 10-20 de ani, dupa ce corpul va mai imbatrini. In general dupa virsta de 40 de ani practicarea stilurilor externe devine dificila iar performantele obtinute sint mici. Acesta este si motivul pentru care cam toti luptatorii de pe stilurile externe se retrag din competitii pe la virsta de 35 de ani, cind performanta incepe sa scada.

Avantajele stilurilor interne:

Nu se bazeaza atit de mult pe forta sau pe viteza (in stilurile interne viteza se dezvolta in timp) ceea ce inseamna ca nu necesita o conditie fizica foarte buna pentru a fi practicate. Astfel, pot fi practicate si de persoane bolnave sau virstnice. Tot din aceasta cauza un practicant mai slab fizic sau mai in virsta nu va mai fi dezavantajat intr-o lupta pe stil intern. Sint indicate si femeilor, care nu mai sint dezavantajate de diferenta de forta fizica fata de barbati. Spre deosebire de stilurile externe, care uzeaza corpul, stilurile interne conserva corpul, contribuind la mentinerea starii de sanatate si reusind chiar sa vindece sau sa amelioreze afectiuni usoare (repet, afectiuni usoare, nu este cazul sa credeti ca ar vindeca orice boala).

Dezavantajelor stilurilor interne:

Sint foarte complexe tehnic, ceea ce inseamna ca pentru a ajunge la un nivel rezonabil e nevoie de mai multa practica si mai ales de mai mult timp. Din acesta cauza necesita un timp de invatare mai indelungat comparativ cu stilurile externe. Asta inseamna ca eficienta in lupta se atinge mai greu si mai tirziu ca in stilurile externe. Asta e un dezavantaj destul de mare mai ales deoarece majoritatea practicantilor de la noi fac arte martiale doar citiva ani si apoi se lasa. In acesti citiva ani de practica ei nu pot obtine pe stil intern aceleasi rezultate pe care le-ar obtine pe stil extern. Un alt dezavantaj este ca necesita o anumita capacitate de intelegere si grad de inteligenta, iar din aceasta cauza sint dificile pentru copii si pentru persoanele mai slab dotate ca intelect.

Definitia artelor martiale (Ce sunt artele martiale?)

Artele martiale reprezinta de fapt un termen pretentios pentru tehnici de lupta. Martial vine de la zeul razboiului, Marte la vechii romani, iar arta de la ideea unei tehnici de lupta dusa la perfectiune pina ajunge o arta. Cam asta ar fi o definitie foarte simpla.

In sensul cel mai raspindit, termenul este folosit pentru a denumi tehnici de lupta fara arme sau cu arme albe de origine orientala - Extremul Orient ca sa fiu mai precis. Personal nu sint de acord cu aceasta utilizare. Exista si arte martiale europene, ba chiar in momentul actual acestea domina lumea! Consider ca tehnicile moderne de lupta - de origine europeana (armele de foc, avionul, tancul, submarinul, racheta) reprezinta de fapt cea mai eficienta si cea mai raspindita arta martiala din lume - dovada ca fiecare tara din lume o practica in mod organizat prin armata proprie. Mai mult, exista si tehnici de lupta europene si fara arme sau cu arme albe, unele dintre ele mult mai vechi decit cele orientale. Boxul sau luptele greco-romane sint probabil unele dintre cele mai vechi arte martiale fara arme din lume, practicate inca din antichitate si pina astazi.

E drept ca multe arte martiale europene care nu se bazau pe folosirea armelor de foc au fost nevoite sa se transforme in sporturi pentru a putea supravietui, capatind un caracter mai mult sportiv decit martial, dar acelasi lucru se observa astazi si la artele martiale asiatice.

Acest fenomen a aparut mai tirziu pentru artele martiale asiatice, deoarece acestea au inceput sa aiba de suferit datorita armelor de foc mult mai tirziu, abia de la sfirsitul secolului 19 sau inceputul secolului 20, majoritatea tarilor asiatice incepind sa dispuna de arme de foc moderne destul de tirziu, cam de la sfirsitul secolului 19.

Clasificarea artelor martiale se poate face dupa foarte multe criterii, rezultind un numar mare de categorii.Una dintre clasificari imparte artele martiale in arte martiale traditionale si arte martiale moderne. Artele martiale traditionale sint cele care respecta caracterul vechi, traditional, martial, al unor tehnici, tinind cont ca in urma cu 100-200 de ani aceste arte martiale erau folosite inca pentru lupta. Artele martiale moderne pun accentul mai mult pe latura de sport, de competitie, de filosofie sau de sanatate, pentru ca in ziua de azi armele moderne sint folosite pentru lupta!

O alta clasificare imparte artele martiale in arte martiale externe si interne. Majoritatea artelor martiale sint externe, adica se bazeaza mai mult pe forta si viteza practicantului. Artele martiale interne se bazeaza in schimb mai mult pe relaxarea corpului si dezvoltarea energiei interne, folosind cit mai mult posibil forta sau energia adversarului. Am folosit termenul de "mai mult" deoarece nu este vorba de o delimitare foarte stricta, putind exista tehnici interne si intr-o arta martiala externa. Artele martiale interne chinezesti sint de regula grupate sub denumirea generica de Nei Jia Quan , in traducere directa familia sau grupul stilurilor interne de box.

Obiective blog (arte martiale interne)

Acest site isi propune sa prezinte si sa promoveze artele martiale interne in Romania, si, daca se poate, sa faca putina ordine si sa aduca anumite clarificari in acest domeniu.

In lume exista in acest moment doar citeva arte martiale propriu-zis interne, majoritatea fiind stiluri chinezesti, lucru normal avind in vedere ca originea acestor arte martiale interne este chiar in China. Le voi enumera, tinind cont de criteriul pur geografic al originii lor.

Astfel, in China exista 3 arte martiale interne principale, care, atit in ordinea cronologica a aparitiei lor, cit si ca importanta sau ca numar de practicanti, sint ,in ordine , reprezentate de Taijiquan, Xingyiquan, Baguazhang (dar si altele de mai mica raspindire). In redarea numelor acestora am folosit sistemul Pinyin, care este cel mai folosit la ora actuala. In China se constata in acest moment o tendinta a profesorilor de arte martiale externe, care din dorinta de a creste atractivitatea si adresabilitatea stilului propriu, ii adauga la denumire “taiji” in coada si il predau intr-o maniera mai lenta, gen taijiquan. Acestea nu reprezinta arte martiale interne, ci doar un mod diferit de predare al artelor martiale externe.

In Japonia exista o singura arta martiala care poate fi considerata interna, Aikido. Mentionez si Taikiken care se preda aici ca varianta locala de Xingyiquan. In Coreea exista de asemenea o singura arta martiala care poate fi considerata interna, Hapkido, o varianta locala a Aikido.

Deci in lume exista in acest moment doar citeva arte martiale interne mari. Este posibil sa mai existe si alte arte martiale interne de mica raspindire, si ramase relativ necunoscute. Daca aveti informatii despre asa ceva, va rog sa le prezentati si daca se poate sa mi le aduceti si mie la cunostiinta.

Cele mai vechi, cele chinezesti, au deja fiecare mai multe stiluri, diferentele intre stiluri pe aceeasi arta martiala interna ajungind sa fie deja foarte mari. Mai mult, in cadrul aceluiasi stil al aceleiasi arte martiale au inceput sa existe diferente foarte mari, in functie de descendenta profesorilor de pe o linie sau alta, aparind substiluri sau scoli diferite in cadrul aceluiasi stil. Acest fapt se remarca de asemenea si la celelalte arte martiale interne de origine mai recenta, dar care s-au raspindit deja destul de mult, de exemplu Aikido care in ciuda unei durate de existenta mai scurta, a inceput deja sa se imparta in mai multe scoli, desi diferentele intre acestea nu sint inca atit de mari pentru a putea fi considerate stiluri diferite.

In continuare voi face pe rind pentru fiecare arta martiala interna o scurta istorie-prezentare. Am hotarit sa scriu aceasta scurta istorie probabila a artelor martiale interne datorita numarului mare de inexactitati pe care le-am intilnit legat de acest subiect pe alte site-uri, atit in limba romana cit si in alte limbi.

Mentionez de la inceput ca acesta este doar istoria probabila, sau cea mai probabila (dupa parerea mea), spre deosebire de variantele pline de inexactitati amintite mai sus care erau prezentate drept istoria reala sau sigura a artelor martiale interne. De asemenea, nu am folosit materiale copiate de pe alte site-uri pentru a realiza aceasta scurta istorie probabila, ceea ce sper ca va fi apreciat. De aceea, intrucit este un material original elaborat si publicat de mine (astazi 09.09.2009), va rog sa nu il reproduceti fara acordul meu.

Este greu de stabilit o istorie autentica datorita lipsei unor dovezi istorice clare (izvoare arheologice scrise sau nescrise), cele care exista sint foarte putine si sint destul de interpretabile. Mai mult, profitind de aceasta lipsa de dovezi certe, reprezentantii diferitelor arte martiale interne au incercat sa obtina maximum de profit pentru ei si pentru stilul lor, incercind sa obtina o intiietate istorica pentru stilul propriu.

In ceea ce urmeaza ma voi baza doar pe datele istorice incontestabile si pe experienta mea personala. Am avut sansa deosebita de a practica aproape toate artele martiale prezentate aici. De la un anumit nivel de practica, este foarte usor sa sesisezi asemanarile si deosebirile dintre artele martiale interne, precum si modul in care au evoluat una din cealalta si s-au influentat reciproc.

Asa ca le voi lua pe rind pe fiecare, in ordinea in care au aparut.