tai ji quan, xing yi quan, ba gua, qi gong, tui na, dao yin, nei gong, yi jin jing, rei ki
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta Arte martiale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arte martiale. Afișați toate postările
sâmbătă, 24 mai 2014
Seminar de Taijiquan la Cluj, 21-22 iunie 2014: "Principii de baza ale artelor martiale interne. Tehnicile de baza din Taijiquan. Stilul vechi de Yang, martial, cel mai eficient stil de Taijiquan."
In 21-22 iunie va avea loc la Cluj seminarul "Principii de baza ale artelor martiale interne. Tehnicile de baza din Taijiquan. Stilul vechi de Yang, martial, cel mai eficient stil de Taijiquan." Se vor preda principiile de baza din artele martiale interne (care sunt aceleasi in toate artele martiale interne, Taijiquan, Baguazhang, Xingyiquan, Yiquan, etc.), tehnicile de baza din Taijiquan si vechiul stil Yang de Taijiquan, cel adevarat. Durata seminarului va de fi 10 ore, repartizate in patru sedinte, sambata si duminica dimineata si dupa-amiaza. Nu va fi cu taxa fixa de participare, ci tip donatie, fiecare plateste cat va crede ca merita seminarul respectiv. Informatii suplimentare si inscrieri prin email la: artemartialeinterne@gmail.com.
Etichete:
Arte martiale,
arte martiale cluj,
arte martiale interne,
baguazhang,
cluj,
qigong,
taijiquan,
xingyiquan,
yiquan
marți, 8 septembrie 2009
Yi Quan (Boxul Intentiei)

Yi Quan este un arta martiala interna care apare foarte tirziu si are o raspindire destul de mica. Este in esenta tot o recombinare a principalelor arte martiale interne existente pina atunci, Tai Ji Quan, Xing Yi Quan si Ba Gua Zhang.
Wang Xiang Zai (1885-1964) este originar din provincia chinezeasca nordica Hebei. Studiaza initial Xing Yi Quan cu Guo Yun Shen, un maestru renumit in acest stil, ajungind sa stapineasca foarte bine stilul.
Apoi calatoreste o vreme prin intreaga tara, studiind vreme diferite arte martiale cu diversi maestri, in special Fujian He sau Bai He Quan (Boxul Cocorului Alb sau Boxul Cocorului din provincia Fujian) sau Ba Gua Zhang sau alte scoli de Xing Yi Quan ori Tai Ji Quan.
Se stabileste in final la Beijing ( fosta capitala imperiala a Chinei) unde cam de prin 1925-1926 incepe sa puna bazele propriului sau sistem de arte martiale, pe care il numeste Yi Quan, Boxul Intentiei, de fapt o prescurtare a numelui de Xing Yi Quan, care se poate traduce atit prin Boxul Forma Intentie, cit si prin Boxul Corp Intentie (in ideea ca intreg corpul participa la miscare).
Deci prin insasi alegerea numelui se spune clar ca Wang Xiang Zai considera Yi sau Intentia ca avind rolul cel mai important, iar Xing sau Forma externa ori Corpul avind doar rol secundar, ajutator.
In sistemul creat de el, tehnicile de Xing Yi Quan invatate in tinerete sint combinate cu tehnici de Bai He Quan , de Tai Ji Quan, de Ba Gua Zhang si de Qi Gong, creind acest Box al Intentiei.
Yi Quan este considerat astazi in general un stil de sine-statator, desi unii profesori de arte martiale interne (mai ales din vechea generatie) il considera doar o varianta noua sau un nou sub-stil de Xing Yi Quan, in care accentul se pune pe Intentie (Yi). Pentru cei mai multi maestri de Xing Yi din vechea generatie, nivelul inalt atins de Wang Xiang Zai, se datoreaza norocului de a fi fost elevul lui Guo Yun Shen, si nu stilului nou creat de el, pe care multi il considera doar o varianta de Xing Yi Quan.
Tirziu, dupa 1940, unul dintre elevii sai numeste acest stil Da Cheng Quan sau in traducere libera Boxul Marii(Supremei) Realizari sau Impliniri, in ideea ca prin practicarea acestuia se pot obtine lucruri deosebite. Aceasta denumire oarecum pompoasa a prins totusi, Yi Quan fiind cunoscut astazi si sub acest nume.
Insa numele dat de fondatorul stilului ramine Yi Quan, un nume prin care acesta a vrut sa arate ca Intentia sau Yi are rolul cel mai important in Xing Yi Quan si in scoala sa.
Wang Xiang Zai a avut o atitudine foarte deschisa, sustinind ca practicarea Yi Quan are efecte benefice pentru oricine, predind oricui fara discriminare, inclusiv bolnavilor, pentru care considra ca are efecte terapeutice.
A predat in timpul celui de-al doilea razboi mondial inclusiv japonezilor (trecind peste faptul ca acestia reprezentau inamicul si fortele de ocupatie), acceptind ca elev pe japonezul Kenichi Sawai, care dupa ce va studia o perioada cu Wang Xiang Zai, se va intoarce dupa razboi acasa in Japonia unde isi va deschide propria scoala pe care o numeste Taikiken, in traducere libera Boxul Energiei Supreme, si in care va adauga si elemente de arte martiale japoneze. Deci Sawai nu agreeaza nici numele de Xing Yi Quan nici cel de Yi Quan folosit de profesorul sau, ci prefera sa dea alt nume scolii sale.
E greu de spus daca Tai Ki Ken trebuie considerat doar o varianta “japoneza” de Xing Yi Quan sau de Yi Quan, ori reprezinta o arta martiala noua, datorita amestecului cu elemente de arte martiale japoneze. Oricum, are o raspindire si mai mica decit Yi Quan.
Ba Gua Zhang (Palma celor 8 Trigrame)

Ba Gua Zhang ( in traducere Palma celor Opt Trigrame, in romaneste se pronunta fonetic “ pa cua”) Este o arta martiala interna relativ recenta, mult mai noua decit Taijiquan sau Xing Yi Quan, de aceea si originea ei e bine cunoscuta, comparatie cu celelalte doua.
Il are ca intemeietor pe maestrul Dong Hai Quan (1813-1882), care practica initial stiluri externe precum Ba Fan Quan, Xing Men Quan, etc. (ce tin tot de manastirea Shaolin ca origine, dar se raspindisera deja in regiunea invecinata manastirii la populatia laica), devenind un luptator renumit. Calatoreste mult timp , de fapt e un fel de “hoinar - ratacitor” pentru o mare perioada a vietii sale, avind ocazia sa ia probabil contact cu multe alte martiale practicate in acea vreme in China. Dupa destul de mult timp, combina aceste stiluri externe invatate in tinerete cu elemente de arte martiale interne (luate probabil tot din Tajiquan si Xing Yi Quan - de unde altundeva?) si creaza un nou stil intern, pe care il va denumi initial Zhuan Zhang si abia mult mai tirziu Ba Gua Zhang sau Bagua Zhang( Palma celor Opt Trigrame). Si in acea vreme metoda de a crea un stil nou din mai multe stiluri vechi era foarte raspindita, ca si in ziua de azi.
De asemenea, se considera ca mersul in cerc practicat de catre calugarii budisti pentru dezmortirea articulatiilor dupa meditatia Chan a avut de asemeni o influenta in crearea Ba Gua Zhang, dind nastere “mersului in cerc” (desi desigur ca nu exista nici o dovada certa pentru aceasta).
Va preda Bagua Zhang mai multor elevi, unii dintre acestia (elevii din ultima perioada, cei mai importanti) fiind deja maestri consacrati in alte arte martiale externe diferite, pe care le vor combina cu stilul intern invatat de la Dong Hai Quan, astfel ca inca de la prima transmitere Ba Gua Zhang se va separa in mai multe stiluri diferite intre ele. Practic elevii sai sint cei care transmit Ba Gua Zhang de astazi, din pacate varianta originala a maestrului se pierde si nu reuseste sa supravietuiasca.
Printre elevii sai cei mai importanti se numara Yin Fu, Cheng Ting Hua, Liang Zhen Pu, Jiang Rong Qiao, Ma Weiqi ce au dat nastere principalelor stiluri de Bagua Zhang de astazi: Yin, Cheng, Liang, Jiang, Ma. Diferenta mare intre stilurile predate de catre elevii sai a ridicat intrebarea daca nu cumva maestrul le-a predat acestora un stil incomplet (doar tehnici disparate) sau daca le-a predat in mod diferit fiecaruia.
Asocierea cu sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame si structurarea stilului bazata pe aceasta este pur formala si este facuta foarte tirziu de catre Dong Hai Quan (dupa cum sustin chiar elevii sai directi), probabil din dorinta de a da stilului sau un nume cit mai sonor si o eventuala incarcatura filozofica. Initial stilul creat il numise Zhuan Zhang, care poate avea mai multe sensuri, cele mai acceptabile fiind Intoarcerea Palmei sau Perforarea cu Palma. Nu exista o legatura foarte strinsa sau foarte profunda intre aceasta arta martiala interna si sistemul filozofic respectiv.
Pentru a intelege asta trebuie sa realizati ca in China de atunci (in care stiintele exacte nici nu existau) sistemul ezoteric-filozofic al celor Opt Trigrame reprezenta un fel de culme a cunoasterii, si doar un carturar foarte invatat si foarte erudit putea sa inteleaga sau sa aiba acces la invataturile profunde ale acestui sistem. Insa Dong Hai Quan (cu tot respectul) nu era decit un foarte bun luptator de arte martiale, deci accesul sau era superficial si limitat (este cam aceeasi diferenta care ar fi astazi intre un savant in fizica atomica si un boxer profesionist).
Cel mai probabil coincidenta intre numarul de tehnici pe care le-a pus la punct (opt palme) si numarul de trigrame (tot opt) a stat la baza acestei asocieri, precum si dorinta sa de a da un caracter cit mai elevat, ezoteric sau filozofic stilului sau.
Daca intilniti persoane care vorbesc despre implicatiile ezoterice sau filozofice adinci ale acestui stil , puteti fi siguri ca nu stiu ce inseamna Ba Gua Zhang.
Xing Yi Quan (Boxul Forma-Intentie, Boxul celor 5 Elemente si 12 animale)

Asa cum probabil va asteptati deja, este incerta si originea Xing Yi Quan (Boxul Corp-Intentie, tradus de asemeni si ca Boxul Forma-Intentie, in romaneste se pronunta “hsing i ciuen”) . Este a doua arta martiala interna a carei existenta este documentata istoric, dupa Taijiquan.
Apare ca si Chen Taijiquan intr-o regiune relativ apropiata manastirii Shaolin, de pe muntele Songshan. De fapt acesta manastire este oarecum in centrul regiunii formate de trei provincii chinezesti: Henan, Hebei si Shanxi.
Exista foarte multe speculatii despre aparitia acestui stil, si nici una nu se bazeaza pe dovezi arheologice concrete. Mentionez aici cu titlu informativ pe cea mai fantastica dintre ele: descoperirea intr-un zid a unui manuscris vechi de aproape o mie de ani, prin care s-a transmis stilul. Pentru cei care stiu cit e de greu sa inveti asa ceva dupa o carte (!), aceasta nu e probabil altceva decit o tentativa de a face din Xing Yi Quan cea mai veche arta martiala interna. In realitate, cronologic este atestat istoric abia dupa stilul Chen de Taijiquan, si aproximativ in aceeasi perioada cu Yang Taijiquan, cu care are surprinzator de multe elemente comune, probabil datorita faptului ca ambele au preluat si tehnici din stiluri externe similare, sau poate chiar s-au influentat reciproc, inspirindu-se unul din celalalt (se pare ca era un fenomen “la moda” si pe vremea aceea.)
Una din cele mai plauzibile variante considera ca Xing Yi Quan apare ori dintr-un stil vechi de Shaolin (probabil tot extern), astazi disparut, numit Xin Yi Quan (Boxul Inima-Intentie). Argumentele pentru aceasta ar fi apropierea de manastirea Shaolin, locul de nastere al artelor martiale, sau faptul ca si Chen Taijiquan isi are originea tot aici. In plus, stilurile vechi de Shaolin nu cuprindeau la inceput stilurile imitative ale animalelor, care au fost introduce ulterior, la fel ca si in Xing Yi Quan. In cazul in care aceasta varianta este adevarata, se pune problema daca nu cumva a existat in manastirea Shaolin un stil intern vechi, stramos al stilurilor interne actuale.
O alta varianta este ca apare dintr-un stil extern (sau semi-intern), tot cam din aceeasi regiune, Liu He Ba Fa Quan.Alta varianta ar fi ca fie Xin Yi Quan din Shaolin, fie Liu He Ba Fa Quan este combinat cu elemente de stil intern din Taijiquan (Chen sau Yang), rezultind un nou stil intern.
In general se considera ca locul propriu zis de origine ar fi fost provincia Shanxi, personal consider ca aceasta varianta se datoreaza influentei familiei Dai,o linie majora de descendenta in Xing Yi, si care este originara in aceasta provincie. Parerea mea este insa ca apare in provincial Henan, deoarece stilul din acesta provincie are doar zece forme ale animalelor si are un character mai dur. In plus, in aceeasi provincie se afla si manastirea Shaolin cit si Chenjiagou, locul de aparitie al Taijiquan. Astazi exista cam trei mari stiluri corespunzatoare celor trei provincii: Henan, Hebei si Shanxi.
Marea problema a Xing Yi Quan o reprezinta faptul ca este un stil solicitant fizic si psihic (dupa parerea mea cel mai solicitant dintre toate artele martiale interne) si greu accesibil (nu doar europenilor ci si, dupa cum am constatat, chiar generatiilor tinere de chinezi) Aceasta se datoreaza mai ales faptului ca este singurul stil structurat pe etape, dintre care primele doua, specifice stadiului de incepator (etapa de Zhuang “San ti shi” si etapa de deplasari), sint extrem de solicitante. Daca aceste doua etape nu sint parcurse si invatate corect, nu se poate avansa mai departe. In trecut, in maniera traditionala de predare, un elev petrecea citiva ani doar cu aceste doua etape, fara a invata nici o tehnica propriu-zisa. Acest stadiu de incepator este extrem de frustrant in Xing Yi Quan. Astazi exista asa-zisi maestri care practica un simulacru de Xing Yi Quan tocmai pentru ca nu au mai avut rabdarea necesara sa parcurga aceste etape initiale.
Ca o mentiune speciala, Xing Yi Quan ajunge in Japonia unde este predat sub numele de Tai Ki Ken (citirea japoneza a caracterelor chinezesti Xing Yi Quan), probabil combinat cu tehnici din alte arte martiale japoneze.
Stil extern sau intern? (arte martiale externe sau interne?)

Cum sa alegi intre un stil extern sau unul intern? Fiecare are particularitatile lui, avantajele si dezavantajele proprii, asa ca se potrivesc mai bine unor categorii diferite de persoane.
Avantajele stilurilor externe:
Stilurile externe sint mai simple si mai directe, progresul este destul de rapid iar tehnicile nu sint foarte complicate. Asta face ca intr-o perioada relativ scurta, de citiva ani, practicantul sa ajunga la un nivel acceptabil. De obicei, majoritatea practicantilor de la noi din tara "se tin" de arte martiale doar vreo citiva ani, de obicei in timpul liceului sau al facultatii. Asa incit dupa doar citiva ani de antrenamente, practicantul va fi in stare sa se apere impotriva unor atacuri obisnuite, stilurile externe fiind mai indicate pentru. autoaparare. Sint accesibile si copiilor, deoarece nu necesita o capacitate de intelegere foarte mare. In general o importanta destul de mare o are viteza, forta si mobilitatea practicantului, ceea ce presupune ca acesta sa aiba o conditie fizica buna.
Dezavantajele stilurilor externe:
Ca si la majoritatea sporturilor, performantele incep sa scada odata cu inaintarea in virsta. Mai mult, exista tehnici care nu se mai pot executa dupa o anumita virsta. Din cauza ca necesita o conditie fizica buna, nu pot fi practicate de oameni bolnavi sau cu probleme de sanatate, ci sint indicate pentru oamenii tineri si vigurosi. Tot din aceeasi cauza, un practicant mai puternic sau mai tinar va fi intotdeauna avantajat in fata unuia mai slab sau mai virstnic intr-o lupta pe stil extern. Un alt dezavantaj este ca uzeaza corpul. Aceasta mai ales la stilurile ce presupun caderi (judo, jujitsu, aikido, lupte, etc.) sau in cele de contact (full contact, box, muai thai, etc.). In tinerete corpul este suficient de suplu, mobil si rezistent pentru a face fata traumelor provocate de caderi sau lovituri, asa ca efectul acestor caderi sau lovituri se va resimti abia peste 10-20 de ani, dupa ce corpul va mai imbatrini. In general dupa virsta de 40 de ani practicarea stilurilor externe devine dificila iar performantele obtinute sint mici. Acesta este si motivul pentru care cam toti luptatorii de pe stilurile externe se retrag din competitii pe la virsta de 35 de ani, cind performanta incepe sa scada.
Avantajele stilurilor interne:
Nu se bazeaza atit de mult pe forta sau pe viteza (in stilurile interne viteza se dezvolta in timp) ceea ce inseamna ca nu necesita o conditie fizica foarte buna pentru a fi practicate. Astfel, pot fi practicate si de persoane bolnave sau virstnice. Tot din aceasta cauza un practicant mai slab fizic sau mai in virsta nu va mai fi dezavantajat intr-o lupta pe stil intern. Sint indicate si femeilor, care nu mai sint dezavantajate de diferenta de forta fizica fata de barbati. Spre deosebire de stilurile externe, care uzeaza corpul, stilurile interne conserva corpul, contribuind la mentinerea starii de sanatate si reusind chiar sa vindece sau sa amelioreze afectiuni usoare (repet, afectiuni usoare, nu este cazul sa credeti ca ar vindeca orice boala).
Dezavantajelor stilurilor interne:
Sint foarte complexe tehnic, ceea ce inseamna ca pentru a ajunge la un nivel rezonabil e nevoie de mai multa practica si mai ales de mai mult timp. Din acesta cauza necesita un timp de invatare mai indelungat comparativ cu stilurile externe. Asta inseamna ca eficienta in lupta se atinge mai greu si mai tirziu ca in stilurile externe. Asta e un dezavantaj destul de mare mai ales deoarece majoritatea practicantilor de la noi fac arte martiale doar citiva ani si apoi se lasa. In acesti citiva ani de practica ei nu pot obtine pe stil intern aceleasi rezultate pe care le-ar obtine pe stil extern. Un alt dezavantaj este ca necesita o anumita capacitate de intelegere si grad de inteligenta, iar din aceasta cauza sint dificile pentru copii si pentru persoanele mai slab dotate ca intelect.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)